19. Galeria Borcut, Baia Sprie
Galeria Borcut este situată în versantul stâng al Văii Borcutului din Baia Sprie, iar intrarea sa se află la cota +360 m.
Galeria Borcut a început să fie săpată în anul 1768 în scopul amenajării ei ca orizont de bază pentru exploatarea zăcământului Baia Sprie. Galeria a continuat a fi săpată câteva decenii în final, galeria ajungînd la cca 4 km lungime.
Galeria Borcut a fost folosită ca şi cale de acces, dar şi pentru scurgerea apelor pompate din adâncime, în acest scop fiind săpat un canal. Această utilitate a fost păstrată până în a doua jumătate a anului 2006, atunci când galeria a fost definitiv închisă, fiind blocată cu zid de bolţari şi ecologizată. Galeria are înălţimea de cca 2,20 m, lăţimea de 1,5 m, pereţii verticali şi tavanul boltit. Canalul de evacuare a apelor este amplasat în centrul tălpii galeriei, având profilul pătrat cu latura de cca 1,0 m. Cei care au lucrat în mina Baia Sprie relatau despre existenţa unei plăci vechi cu o inscripţie încastrată în peretele galeriei. Până recent, această placă nu a intrat însă în atenţia cercetării, ea nefiind nici măcar menţionată în vreunul din numeroasele studii dedicate istoriei şi mineritului din Baia Sprie.
Date despre existența plăcii au fost cunoscute și furnizate pentru prima dată de către un membru al Clubului de Speologie Montana Baia Mare, Rist Iosif. În ziua de 10 mai 2006 un grup de la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Baia Mare (C. Kacsó, Z. Şomcutean, Gh. Robescu) şi de la Clubul de Speologie „Montana” din Baia Mare (D. Iştvan, M. Todoran, T. Minghiraş, Gh. Nistor, I. Pop, A. Portase, A. Mureşan, B. Mureşan, F. Merşei), însoţit de ing. Ţibuleac de la EM Baia Sprie a vizitat Galeria Borcut, scopul principal fiind cercetarea plăcii cu inscripţie, fotografierea şi desenarea sa, precizarea locului ei de amplasare, dar şi obţinerea unor date cu privire la modul de amenajare a galeriei. Placa este încastrată în peretele stâng (vestic) al galeriei, la m 824. Este poziţionată în perete într-un spaţiu excavat şi fixată cu ciment. Partea sa superioară este de formă triunghiulară cu un chenar reliefat în mijlocul spaţiului interior adâncit apărând în relief simbolul minier al ciocanelor încrucişate. În partea inferioară, de asemenea cu un chenar reliefat, având o formă dreptunghiulară (î. 1, 05 m, lăţ. 0,77 m), este gravată o inscripţie în limba latină.
Textul păstrat al inscripţiei este următorul:
Întregirea textului şi traducerea sa au fost realizate de Prof. dr. Radu Ardevan:
,,Faveat Fortuna / serenitati suae principi / Augusto Lobkovitz / regias fod[inas] Felsőbanyae / eluxu Se[p]tem[br]is / vizitanti / vovent ei gratis se[x]viriʻʻ
,,Să îi fie cu noroc luminăţiei sale prinţului August Lobkovitz, celui ce a vizitat minele regale de la Baia Sprie în prima zi de septembrie, îi dedică cei şase bărbaţi, lui recunoscători.ʻʻ
Inscripţia datează din anul 1834 şi este dedicată prinţului August Longin Lobkowitz (1797-1842), la acea dată intendantul minelor şi monetăriilor din Imperiul Austriac. Prinţul a fost o personalitate de marcă a înaltei nobilimi din imperiu, fost guvernator al Galiţiei, el având un rol deosebit mai ales în reorganizarea monetăriei de la Viena. Faptul că a vizitat Baia Sprie chiar în anul în care a fost numit în noua funcţie indică importanţa exploatării miniere de aici.
Este posibil ca placa cu inscripţie să fi fost iniţial amplasată într-un alt loc din Baia Sprie. Ea a ajuns însă de timpuriu în locul în care se află şi în prezent, probabil că din acest motiv a rămas puţin cunoscută.
Aspecte interesante despre explorarea, cartarea și vizitele organizate în această galerie puteți afla lecturând publicația și articolul: