21. Galeria Ana superioară – Baia Borșa
Cele mai vechi date cu privire la exploatările miniere de la Băile Borșa sunt surprinse în copia din anul 1782 a unui document original din anul 1551. Un alt document menționează exploatările miniere funcționale între anii 1794 și 1850. Se vor prezenta în continuare unele dintre galeriile cercetate de Clubul de Speologie Montana Baia Mare și de către Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.
Galeria Ana superioară este situată în versantul drept al Văii Secu, în aval de confluenţa cu Valea Murgu, la cota de circa 1000 m. Ea a fost săpată în extremitatea nordică a filonului Emeric, cel mai estic filon din zăcământul Toroiaga. În prezent galeriile Ana superioară şi Ana inferioară sunt cunoscute sub numele de „Băile turceşti”, denumire populară actuală întâlnită şi în alte zone miniere (Băiţa, V. Lăpuşna Mare) şi care vrea să sublinieze vechimea mare presupusă a galeriilor respective.
Întrarea în galeria Ana superioară este situată la o înălţime de cel puţin 3 metri faţă de nivelul actual al V. Secu, amplasare caracteristică galeriilor vechi săpate pe văi afectate de avalanşe (Valea Murgu, Valea Cremenii, Valea Rudolf). În cazul galeriei Ana superioară, situarea ei puţin aval de Valea Murgu (vale ce canalizează anual prin avalanşe, cantităţile mari de zăpadă de pe pantele înclinate ale zonei Murgu-Toroiaga) a necesitat săparea galeriei deasupra nivelului de acumulare a avalanşelor, pentru a evita blocarea intrării în galerie şi prelungirea intervalului de timp în care se putea lucra în subteran, în condiţiile în care, până în a doua jumătate a secolului al – XX- lea, în Toroiaga mineritul era activ doar o parte a anului.
Galeria Ana superioară începe cu o scurtă galerie transversală cu o lungime de 3,5 m, profil mare (lăţime 2,2 m, înălţime 2,0 m), observându-se o reprofilare ulterioară săpării iniţiale a galeriei, reprofilare veche, făcută cu găuri de mină manuale. Galeria transversală face posibil accesul la galeria direcţională, ce are o lungime totală de 52 m. Aceasta este în cea mai mare parte un abataj, în care filonul a fost excavat în sus doar pe 2-4 m, pentru a păstra un pilier faţă de suprafaţă, care să împiedice infiltraţiile de apă. Excavarea minereului s-a făcut şi descendent, estimându-se un etaj de exploatare de cel puţin 10 m. Nu se poate verifica exact cât de extinse sunt lucrările miniere de excavare în adâncime, pentru că ele sunt inundate de apa de infiltraţie.
Sectorul de filon excavat în această galerie este situat pe aliniamentul filonului Emeric, în extremitatea nordică a acestuia, dar este separat de partea principală a filonului de o scurtă porţiune sterilă de 10-15 m.
Atât în galeria transversală cât şi în cea directională se observă găuri de mină executate manual, cu lungime redusă (0,20 m), ceea ce arată că s-a avansat executând manual găuri de mină, în care se producea explozia prafului de puşcă.
Galeria Ana superioară este caracterizată de prezenţa destul de frecventă a unor artefacte confecţionate din lemn de molid, utilizate în minerit: armături de puţ, armături orizontale (tropane), scări de abataj, trocuri pentru probă. Unele dintre aceste artefacte au fost scoase din subteran aflându-se acum în custodia Muzeului Județean sde Istorie și Arheologie Maramureș. Galeria Ana superioară are dezvoltarea de 56,2 m, denivelarea de -5,2 m.
Nu au fost identificate date certe pentru datarea perioadei de execuţie şi de utilizare a galeriei Ana superioară. Ea a fost inclusă în concesiunea Ştefan, evidenţele marcând doar numele concesiunii miniere, fără a fi menţionate detalii. Pe un plan din anul 1803 este figurat filonul Ştefan (Stephani Klufte) ca mină regală. Acesta este şi anul în care este menţionată galeria Stephani. Ştiind că în anul 1859 de desfiinţează Comisariatul Minier Baia Borşa, concomitent cu închiderea topitoriei erariale de minereu de pe Valea Colbului, se poate presupune că o parte a artefactelor din galeria Ana superioară datează de la jumătatea secolului al XIX-lea, altele, printre care şi scările de lemn, fiind evident mai vechi, aparţinând, eventual, chiar secolului al XVII-lea.
Galeria a fost redescoperită de către D. Iştvan, care a efectuat aici primele cercetări. Ea a fost studiată şi cartată la data de 27 mai 2007 de o echipă formată din Dumitru Iştvan, Carol Kacsó şi Traian Minghiraş.
Aspecte interesante despre explorarea, cartarea și vizitele organizate în această galerie puteți afla lecturând publicațiile și articolele:
