Ca să scrii despre Gyuri al nostru este ca și atunci când ai încerca să scrii un soi de poveste. A fost un adevărat personaj, foarte interesant, un om cu rare calităţi. Făcea parte din categoria oamenilor deosebiți față de majoritate. Avea ochi să vadă ceea ce omul comun și cotidian nu putea să observe, să acorde vreo anumită importanță sau în caz pozitiv să și intereseze într-un anume fel.

Fire sensibilă, mare iubitor de mini universuri, începând cu păianjenul care își prindea prada în pânză chiar în propriul apartament, până la pasărea care venea în fiecare zi la geamul camerei dinspre gradina din spatele blocului. În lumea lui, proteja biocenozele mai abitir ca oricare activist de mediu auto-declarat, sau ca oricare societate ecologică cu pretenții la salvarea planetei. În grădină puteai găsi trans-plantate și adaptate tufărișuri de mure, zmeură, puteai găsi ciuperci sau alte diverse plante. Unele plante de stâncării, aduse de nici-te- miri de prin ce masiv, erau puse în ghiveci prin casă. Florile nu le uda pur și simplu ci doar după ce punea apa câteva zile la stătut. El ne-a arătat de unde puteai culege ciuperci champignon, care se dezvoltau chiar pe spațiile verzi ale orașului, la începutul anilor ʼ90, pe vremea când acestea abia începuseră să fie comercializate prin magazine.

Cunoștea aproape orice tip de ciupercă, era un adevărat determinator ambulant de ciuperci, pe care le cunoștea și le putea menționa impecabil în latină și în….maghiară. Se întâmpla adeseori ca în tabere să gătească ciuperci şi, de multe ori, hâtru cum era, lăsa echipa să deguste felul preparat, el mâncând pită cu unsoare, chipurile, aşteptând să vadă dacă ciupercile erau comestibile sau nu….

Adeseori în tabere locuia în cortul cu alimente, (straşnică pază!), ceea ce i-a creat o oarecare reputaţie, ajungând să se glumească despre el cum că ar mânca doar o dată pe zi: de dimineaţă până seara…

Comunica într-un mod foarte interesant și curios cu animalele, având capacități inexplicabile. Bunăoară, într-o tură, niște câini fioroși de la o stână au atacat un grupul, câinii erau extrem de agresivi, dar Gyuri, după invocarea câtorva expresii (bineînţeles în maghiară) a reușit să-i domolească, făcându-i în câteva momente chiar sa se pună pe spate și cu limba scoasă, așteptând  ca să fie giuguliți. Tot el afirma despre câini că recunoşteau şi reacţionau doar la o singură limbă de pe pământ, doar – nu-i aşa? – tot maghiara… A propos de limbă mai ales româna, unele cuvinte nu le sesiza prea bine şi, legat de asta, o întâmplare: la o prezentare de diapozitive la Câmpulung Moldovenesc, un fost mare alpinist, expunea diapozitive cu unul dintre masivele pe care tocmai le explorase. Imaginile se derulau în liniște, asistența privea captivată imaginile și la un moment dat, prezentatorul a menționat că unele zone nu au putut fi decât survolate. Acea liniște a fost brusc întreruptă de Gyuri, care, cu o voce puternică a surprins sonor lumea, întrebând surescitat, dar într-un mod foarte simpatic: – „Toni, Toni, ce-i aia survola “?

Revenind la regnul animal, o întâmplare nefericită a fost aceea când pasărea i-a fost mâncată de pisică, moment ce a generat declararea felinei ca duşman de clasă. A fost și singura excepție de la regulă. De multe ori porumbeii comunitari intrau prin fereastra deschisă, avea o turturică ce vizita adesea mai ales bucătăria, având un loc special al ei, pe un radio.

Ca profesie a fost fotograf iar această calitate și-a folosit-o la maxim în cadrul clubului, realizând fotografii în alb-negru iar mai târziu – color, de o mare sensibilitate și acuratețe. Avea improvizat un laborator de developare de filme în propriul apartament. Deși făcea fotografii foarte bune, nu-i plăcea să fotografieze oameni, sau Doamne-feri să îndrăznești să îl surprinzi personal în vreun cadru. De aceea, pozele cu el sunt extrem de rare.

În rest Gyuri gătea, prepara, făcând acasă tot soiul de ,,producții“ proprii. Unele preparate erau chiar nemaiauzite, dar extrem de plăcute, interesante și făcute în mare parte din plante. Nu se uită ușor ciorba lui de hamei (la propriu, deci nu bere!), lichiorul de cimbrișor, vinul de soc, măceșe, ceaiul fermentat sau băutura din rom, rețetă doar de el ştiută.

Se îmbrăca în ţinută de pre-militărie kaki sau verde, pantaloni scurţi şi bascheţi sau tenişi.

Iubea natura în toate formele ei de manifestare, de la masivele din țară pe care le plăcea să le străbată, chiar și pe cele pe care a apucat să le prospecteze aflate în afară, la flora și fauna acestora și până la contemplarea ploii pe care o făcea murmurând sau șuierând în surdină vreo temă simfonică celebră, sau vreuna din repertoriul Bee Gees sau al altora. În legătură cu fauna, o întâmplare: era într-o tură în Rodnei și stătea de câteva zeci de minute bune să aștepte ca marmota să iasă din ascunziș, obiectivul era poziționat optim, ca să surprindă rara întâlnire a acestuia cu exemplarul. În momentul în care întâlnirea optică era pe cale să se producă, un drumeț ,,pășunist“ provenit dintr-o zonă mai „australă“ a României a azvârlit un obiect asupra marmotei, manifestându-se într-un mod adeseori specific acelui tip de individ. Bineînțeles că marmota a zbughit-o, instantaneul n-a mai avut loc, iar atunci individul s-a întâlnit cu o înșiruire de „dedicații“ în dialect româno-maghiar, așa cum nu cred că a mai auzit vreodată. De atunci, oamenii din acel tip de subzonă au ocupat un loc central în conștiința lui Gyuri al nostʼ, dar situat undeva în „subsolul clasamentului“.

Afirma adesea că Rodnei-ul era cel mai frumos munte din lume, iar Sălajul cel mai fain ţinut. Legat de Sălaj, avea sens, din moment ce se trăgea din Crasna și bătuse Sălajul în lung și lat.

Venirea lui la club s-a produs în jurul anului 1980, într-o perioadă în care activitatea de teren se făcea cu mare anevoie, adeseori echipa era formată din 2 – 3 oameni. Nu excela și nu avea veleități de mare explorator, dar s-a dedicat micii echipe din care făcea parte, asigurând continuitatea activității clubului și împlinind misiunea de fotograf.

Într-o anumită perioadă, clubul s-a numit Montana Baia Sprie, datorită faptului că unii membri de bază aveau serviciul sau domiciliau în orașul Baia Sprie, iar ședințele săptămânale se făceau la sediul atelierului fotografic.

A participat la descoperirea a  37 de peșteri și avene, a participat la cartarea a 33 de cavități. A fost un om fain, destul de greu de deslușit, dar dacă se scurgea un anumit timp necesar cunoașterii, nu prea aveai șanse să nu-l simpatizezi și să nu-l îndrăgești. Gyuri, exact așa cum a fost el, ne lipsește iar în viitor șansele să mai întâlnim un om cu acele tipuri de valori ca ale lui sunt foarte reduse.

Traian MINGHIRAȘ   

16.06.2024